Henry Wadsworth Longfillow – Pipa Păcii

Peste Munții Preeriei,
Peste culmea Stâncii Roșii,
Pogorî Stăpânul Vieții,
Ghitci Manitu, mărețul
Și din vârful acestei creste
A chemat la el să vină
Toate neamurile lumii.
De pe urma lui, la vale
Strălucind în raza zilei
Ca o stea cu coada-n flăcări,
Un pârâu porni năvalnic,
Fremătându-și unda rece.
Și cu degetu-i, Stăpânul
Însemnatu-i-a-n câmpie
Calea de urmat și spus-a:
„Iată matca ta de-acuma! ”
Și luând din stâncă-o piatră,
Plăsmuind în ea o pipă,
Cu figuri împodobind-o,
După-aceea, lângă apă,
Smulse-un fir de trestioară
Și îl potrivi la pipă.
Pipa o umplu cu coajă,
Coajă roșie de salce,
Și suflă înspre pădure.
Crengile, de-a lui suflare,
S-au mișcat învolburate
Și, ciocnindu-se, în flăcări
Luminoase izbucniră;
Stând pe vârful Stâncii Roșii,
A aprins Stăpânul Vieții
Pipa Păcii, ca s-adune
Neamurile toate-a lumii.
Lin curgea din pipă fumul
În văzduhul dimineții,
Mai întâi cordea închisă,
Abur albăstriu pe urmă,
Dup-aceea rotocoale
Albe ca zăpada iernii
Așezată peste arbori,
Tot mai sus, mai sus, în slavă,
Revărsându-se în valuri
Peste-ntreaga glie verde.
Din câmpia Tawasentha
Wyoming și Tuscaloosa,
Din a Lacurilor Țară,
Și din munții cei de stâncă,
Toate gințile zăriră
Depărtatul fum de veste
Din Pocvana-Pipa Păcii.
Înțelepții, pretutindeni,
Zis-au: -„Asta-i Pipa Păcii!
Fumu-acesta ce în slavă
Ca o ramură se-ndoaie
Și ne face semn asemeni
Unei mâini îmbietoare,
Este semnul de chemare
Al Stăpânului Vieții,
Ghitci Manitu, mărețul,
El e-acela ce ne cheamă
Pentru sfat între popoare”.
Pe câmpii, prin văi înguste,
Au pornit atunci, îndată,
Luptători aleși din triburi,
Delawarii și Dakoții,
Talpe-Negre și Comancii,
Pawneeșii și Omaha,
Ojibwayi și Huronii.
Se-ndreptau, de pretutindeni,
Toți spre culmea Stâncii Roșii,
La chemarea Pipei Păcii.
Înarmați, vopsiți de luptă,
Ca și pomii-n toamna rece,
Ca și ceru-n faptul zilei,
Se-adunară în câmpie
Toți, privindu-se sălbatic,
Cu adâncă ură-n inimi,
Plini de setea răzbunării,
Moștenită din vechime.
Ghitci Manitu, mărețul,
Cel ce-a zămislit pe oameni,
Îi privi pe toți cu milă,
Cu iubire de părinte.
Ura lor nepotolită
O privi ca o gâlceavă
Ce se naște-ntre nevârstnici,
Când se joacă fără minte!
El le-ntinse mâna dreaptă,
Firea lor s-o potolească
Și pornirea lor s-o-mpace.
Și cu voce lui măreață,
Sunătoare ca o apă
Ce-n prăpăstii se prăvale,
Le vorbi în felu-acesta,
Cu dojană de părinte:
– „Dragi copii, luați în seamă
Un cuvânt de-nțelepciune
De pe buzele acelui,
Ce la toți v-a dat viață!
V-am lăsat vânat în codrii,
V-am lăsat în ape pește,
V-am lăsat bizonii, urșii,
Biberi, reni și căprioare;
Am umplut cu pește apa
Și cu păsări multe balta;
Ce vă face, dar, cu ură
Unul să vânați pe altul?
Sânt sătul de-a voastre certuri,
De vărsările de sânge,
Și de-atâtea rugi haine –
Să v-ajut la răzbunare.
În unire e putere,
Dezbinarea-i slăbiciune.
Împăcați-vă odată,
Fi-ți ca frații dintr-o ceată!
Voi trimite-atunci prorocul
Să v-arate calea bună;
Și trăind cu voi, prin muncă,
Să v-aducă fericire.
De veți ști să țineți seama
De-nțeleptele-i povețe,
Veți cunoaște toți belșugul,
Veți trăi în voie bună,
Iar de nu-i veți da crezare,
Veți pieri în răzvrătire!
În această apă vie,
Să spălați a vostre fețe,
Date cu vopseaua luptei,
Să spălați pe totdeauna
De pe mâini frățescul sânge;
Plăsmuiți în piatră pipe,
Prindeți trestie de ele
Și le-mpodobiți cu pene,
Să aprindeți Pipa Păcii
Și să viețuiți ca frații! ”
La auzu-acestor vorbe
Luptătorii de îndată
Armele le-au pus grămadă,
Straiele și-au scos în grabă
Și în valurile apei
Au intrat tăcuți de-a valma,
De vopsea să-și spele fața.
Unda apei dinspre stâncă
Limpede era ca zarea,
Iar mai jos curgea la vale
Tulbure și întinată.
Curățindu-și de vopsele
Fața, toți pe mal ieșiră
Și-ngropară în țărână
Toporiștile de luptă.
Ghitci Manitu, mărețul,
Făcătorul lumii-ntinse
Le-a zâmbit cu mulțumire!
După-aceea, în tăcere,
Au cioplit în piatră pipe,
Trestie le-au pus la capăt,
Le-au împodobit cu pene
Și făcut-au cale-ntoarsă,
Chiar în clipa când în boltă
S-a deschis în nori o poartă,
Ce-a ascuns Stăpânul Vieții,
Confundat cu fumu-albastru
Din Pocvana, Pipa Păcii.

Sensul versurilor

Piesa descrie cum Stăpânul Vieții aduce pacea între triburile native americane prin intermediul Pipei Păcii. El îndeamnă la încetarea conflictelor și la trăirea în armonie cu natura și între ei.

Lasă un comentariu