Stai și asculți sub ramuri albe
Cum departe geme vântul
Și privești la cer prin ceața
Care-nvăluie pământul.
Vezi și crânguri, vezi și câmpuri
Triste și pustii, departe:
Iarnă-n suflet, iarnă-n fire,
Iarnă afli-n orice parte.
Însă crângile se scutur
Fără veste. Abătut,
Crezi că valuri de zăpadă
Peste tine au căzut.
Ah, nu-s valuri de zăpadă!
Tresărind din vis, te sperii:
Plouă flori mirositoare,
Joacă razele puzderii.
Farmec fioros de dulce!
Iarna se preschimbă-n vară,
Fulgii se preschimbă-n floare,
Inima iubește iară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare inițială de melancolie și tristețe, simbolizată prin iarnă, care se transformă brusc într-o stare de bucurie și speranță, odată cu venirea primăverii și a florilor. Este o metaforă a transformării interioare și a renașterii sentimentelor.