Primăvara a încolțit chiar în zori, a oamenilor liberi
Și-am plecat pe drumul meu, am plecat spre libertatea mea
Am trăit cu visele și am visat cum am știut mai bine
Și te-am iubit cu adevărat, am iubit în viață dragostea
Hai cu mine acum în povestea mea
Când ne vom întoarce undeva.
Cine știe? Care-i calea omului, unde-i casa Domnului?
Cine știe? Unde se duc zilele noaptea când le ia?
Cine știe? Care-i calea florilor, unde-i casa norilor?
Cine știe? Vântul de ce bate pe-al meu drum?
Omule care iubești, omule care asculți acuma
Nu-ți închide inima, crede doar în libertatea ta
De ai sufletul curat, gândul tău să zboare acum în zare
Uită tot ce te-a rănit, fără tine lumea n-ar fi ea
Hai cu mine acum în povestea mea
Când ne vom întoarce undeva.
Cine știe? Care-i calea omului, unde-i casa Domnului?
Cine știe? Unde se duc zilele noaptea când le ia?
Cine știe? Care-i calea florilor, unde-i casa norilor?
Cine știe? Vântul de ce bate pe-al meu drum?
[x2]
Cine știe? Taina păpădiilor, zâmbetul copiilor?
Cine spune? Unde se duc zilele noaptea când le ia?
Sensul versurilor
Piesa explorează misterele vieții și căutarea sensului. Versurile pun întrebări despre destin, natură și efemeritatea timpului, îndemnând la credință în libertate și la deschiderea inimii.