Când sânul tău fraged și blânda și caldă
Lumină sărut a cosițelor tale,
De ce tot încerci a-mi vorbi despre alta,
Și ochii tăi n-au către ochii mei cale?.
De-i frigul aproape din orele serii,
Eu bine te apăr sub mantia mea.
În pâcle nu-i luna, și stele-s puzderii,
Din toate ales-am o singură stea.
Credință nu ai… Ci de-ai crede și-n clipă,
Iubirea în mine cetire-ai întreagă.
Arzând în sărut a-ndoielii aripă,
În brațele tale, tu, zână, mă leagă.
1842
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și contemplativă, folosind imagini ale naturii și ale intimității fizice. Naratorul își oferă protecția și devotamentul, dorind o conexiune spirituală și emoțională reciprocă.