Corzile viței ce-am pus au ajuns până-n geam,
Geamul sub frunză, lipsitu-i de soare
Chiar pe de-a-ntregul. Și parcă-ntr-adins
Vița-ngrelată-i de struguri ce dau către aur.
Doamnă, te rog, nu-i atinge! La ce spre ruină
Ți-i gândul mereu? Căci mâna de-a trece prin frunze,
Mâna mult albă, vecinii ușor or să vadă.
Spune-or: „În casă la el pe-ascuns ea venit-a”.
1847
Sensul versurilor
Piesa descrie o idilă secretă, sugerată de vița de vie crescută până la geam și strugurii aurii. Poetul își roagă iubita să nu atingă strugurii, temându-se de bârfele vecinilor dacă ar fi văzută.