Surâsul mâhnirii amar
În setea de râs a mulțimii…
Glas dulce și drag, în zadar
În auz încă o dată veni-mi-i!
De ce, din departe, o vioară,
Sunând într-un viers cunoscut,
Mă ține din drum și-nfioară
Cum visu-ndrăgit în trecut?
Mâhnit și-n uitare, duios
În lumea-i mă duce – de floare,
Iar inimii așa mângâios
Trimite-i umilă rugare.
1844
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și nostalgie. Naratorul este copleșit de amintiri și de un dor inexplicabil, simțind o tristețe amară în mijlocul unei lumi superficiale.