Ce trist mă aflu! Drumul iară
S-a șters din el și rupt de zări;
Șerpi albi tot suie și coboară
Troienele cu lungi spinări.
Stă cerul cenușiu și orb
Asupra stepelor cărunte;
Din greu vâslind, un singur cerb
Ieșit-a-n viscol, să-l înfrunte.
O rază-n suflet nu învie.
Doar ger cu gerul iernii rudă.
Iar cugetul abia-ntârzie
Pe-un început de stearpă trudă.
Ci-n inimă nădejdi mai am,
Că nu chiar toate s-au pierdut,
Că sufletul, cu flori în ram,
Va regăsi acel ținut.
În care iarna nu-i primită
Și unde gândul slobod zboară,
Și celor buni li-i hărăzită
Nepieritoare primăvară.
Sensul versurilor
Poezia exprimă un sentiment de tristețe și pierdere, dar și o speranță latentă. În mijlocul iernii aspre și a peisajului dezolant, eul liric își păstrează credința într-un viitor mai bun, într-o primăvară veșnică.