Acum mult timp
Dumnezeu l-a creat pe acest Elefant.
Pe atunci el era micuț și delicat
Deloc capricios
Și nici melancolic.
Hienele cântau prin brusă: Tu ești minunat –
Ele-și arătau capetele pârlite și rânjetele expresive
Amintind parcă de cioturile unor amputări –
Noi îți invidiem grația
Cu care valsezi prin tufișurile țepoase
O, ia-ne cu tine pe Pământul Păcii
O, voi, ochi fără de vârstă ai inocenței și ai blândeții
Salvează-ne din cuptoarele
Și furiile chipurilor noastre schimonosite
În aceste iaduri noi ne zvârcolim
Închiși dincolo de zăbrelele dinților noștri
Într-o bătălie a clipei cu o moarte
De mărimea planetei,
Având puterea planetei.
Așa că Hienele au alergat sub coada Elefantului
Care se plimba în voie vesel
Ca sub un oval mlădios de cauciuc
Dar cum el nu era Dumnezeu nu era datoria lui
Să corecteze pe cei condamnați
Furioase înnebunite ele și-au aprins gurile
I-au smuls măruntaiele
Și l-au împrăștiat printre cele câteva iaduri ale lor
Pentru a-i plânge părțile separate
Înghițite și inflamate
Într-o paradă a hohotelor infernale de râs.
La Înviere
Elefantul s-a trezit alături de amendamente
De picioare căzute de trupul impenetrabil oricăror dinți de șiruri de oase
Și de creiere complet alterate
În spatele ochilor îmbătrâniți, vicleni și înțelepți.
Astfel că prin flăcările portocalii și penumbrele albastre
Ale zilelor de apoi, domol și imens,
Elefantul umblă pe propriul lui drum, un al șaselea simț în mers,
Iar în sens invers și paralel
Hienele neadormite trec
De-a lungul orizontului desfrunzit tremurând ca tabla unui cuptor
Într-o fugă biciuită
Drapelele rușinii le atârnă zdrențuite
Deasupra burților
Înghesuite de putregaiul râsetelor
Spurcate cu pete negre din scursori și puroaie
Iar ele cântau: “Al nostru este acest pământ
Al frumuseții și drăgălașă
Este gura împuțită a leopardului
Și mormintele febrei
Pentru ca asta-i tot ce avem” –
Și și-au vomitat apoi hohotele de râs.
Iar Elefantul cântă în adâncul hățișurilor pădurii
Despre o stea a păcii veșnice care nu știe ce-i durerea
O stea pe care niciun astronom n-o poate găsi.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema sacrificiului și a transformării. Un elefant inocent este distrus de hiene, dar renaște cu înțelepciune. Hienele, măcinate de vină, rămân captive în propria lor suferință, în timp ce elefantul găsește pacea interioară.