I.
Negru era cel fără ochi;
Negru era conținutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, mațele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea mușchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temnița viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-și poate
Defini propriul soare.
II.
Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.
Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele și luna își alternează anotimpurile.
Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema întunericului și a morții prin imagini puternice și simboluri. Culoarea neagră este omniprezentă, reprezentând lipsa de speranță și golul existențial. Cioara devine un simbol al acestui întuneric, dar și al potențialului de transformare.