În frământări aprinse, în lupte uriașe,
Unind într-o sforțare puterea voastră toată,
Cotropitori, odată,
Ați spart pământul aspru ce v-a ținut în fașe,
În coaja lui tirană, în carnea-i milenară.
Și-ați țâșnit spre cer — revolte uimitoare —
Să împietriți pe veci, în drumul către soare.
Ca voi, o munții mei,
Am sângerat zadarnic, m-am opintit mereu,
Ca dintr-o strâmtă ocnă să scap odată din mine:
Să ies, să scap, să fug,
De piedica-mi de humă, de-al cărnii mele jug
Despotic, zilnic, slut și-omorâtor de greu
Și străbătând, în voie, nemărginirea oarbă
Cu sufletu-mi ce totul râvnește să absoarbă,
Să mă înalț — sălbatic, statornic curcubeu —
În setea-mi de lumină,
Cu creștetul în nouri, »
Ca voi,
Dușmani și prieteni,
Munții mei!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a depăși obstacolele și limitările personale, inspirându-se din măreția și forța munților. Este o metaforă a luptei interioare și a aspirației spre libertate și împlinire.