Bunica în rochii negre
Cu ochelari de sârmă
Cu croșeta
Astupă găurile
La prăpastia balustradei se retrage
Privește în jur temătoare
Deși nu se zărește urmă de automobil.
Aleargă spre dânsa un flăcăuaș
O ia de mână
Și o conduce prin abisul străzii
Pe celălalt țarm
Se separă
Întunecimile înfricoșătoare
Adunate deasupra lumii
De către oamenii răi
Pe când în inima
Micului flăcău
Sclipește o scânteie
De iubire
Sensul versurilor
Piesa descrie o bunică vulnerabilă într-o lume întunecată, salvată de inocența și iubirea unui copil. Copilul o ajută să traverseze un moment dificil, oferindu-i speranță într-un mediu ostil.