Puţoiul.
Boleşniţa se-ntinde mereu, din ţară-n ţară.
Au căpiat stăpânii, se prind şi se omoară,
Minţindu-se-ntre dânşii în gânduri şi cuvinte.
E veacul împlinirii al celor slabi de minte.
Proorocind în timpuri, Ecleziastul spune
Că viaţa strălucirii e tot deşertăciune,
Dar în cuprinsul vremii şi al deşertăciunii
El a uitat să puie ţicniţii şi nebunii.
Stricaţi de la născare, din mâzgă, toţi nerozii
Fac pe cuceritorii, Cezarii şi Irozii,
Dar tu popor cuminte, cum nu ştii să-i împiedici
Şi să-i trimiţi să fie căutaţi la cap de medici?.
În loc de tron şi sceptru, măcar de cauciuc,
Închide-i între regii-n halat, din balamuc.
Un prost, un bleg şi-un gângav păstraţi pe tron, şi voi
Şi ţară vi-i purtată de nas de un puţoi.
Sensul versurilor
Poezia critică starea unei societăți conduse de oameni incompetenți și corupți, care manipulează poporul. Autorul îndeamnă la acțiune și la demascarea acestor lideri.