Porniră și norii.
Convoaie duc toamna-n mormânt.
Grămezi de lințolii se sfâșie-n vânt.
În lupta cu corbii, vârtej cu cocorii,
Sosesc în cohorte, se duc în cirezi.
Ca bivolii negri, întinși după coarne.
Năvală de șuier, de suflet și carne
-Și doliul înfășă
Țării și livezi. Din negură fulgerul sare.
L-astupă un munte ce trece
Și-apoi se despică în zece.
Pe culmi zboară spume și valuri de sare,
Cu monștrii de mână aleargă smintite
Femeile slute, cu muget de vite,
Subt biciul din haos ce șerpuie-n zare,
Mânat de gigantul
Satan gol, călare.
Mari teste se-azvârlă din umăr.
De streșini atârnă martiri fără număr.
Statui se răstoarnă în holde de fum.
Se clatină cerul în drum
Și frigul străpunge golanii.
Și bântuie ploaia castanii
Și sufletul geme mușcat de trecut.
Ca fiara de-o fiară cu pas cunoscut.
Și totul se-ncheagă și-n gol se prăvale
Cu scrâșnet, cu spaimă, cu jale.
În râpi stau la pânda satirii, ciclopii,
Frecându-și spinarea de marginea gropii.
Puternicii beznei și răii pădurii
S-au strâns pentru pradă, ca furii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj apocaliptic, plin de suferință și decădere. Este o viziune întunecată asupra lumii, dominată de forțe malefice și distrugere.