Sunați de seară ca-ntr-o dimineață
Parcă sunați din altă viață
Dintr-un văzduh, ce părea pierdut
V-ascult și v-am recunoscut.
Nu știu ce chin mă ia și mă frământă
Când iar v-ascult cum vocile vă cântă
Nu vreți să stați pe loc puțin,
Să mă gândesc ce-i, alean ori chin?
Muncesc în mine aripi să-ncolțească
Dintr-o pruncie îngerească
Și neputând ieși, la cer, să bată
Mă doare carnea-n umeri sângerată.
Vecernia uitată de la toacă
Aș vrea să sune și aș vrea să tacă
Și nu știu.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor evocate de sunetul clopotelor. Vorbitorul se confruntă cu un amestec de alean și chin, căutând sens și împăcare în trecut.