Se potolise spaima. Din casa sfărâmată
Mai șovăiau trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămânea văzduhul posac învelitoare.
Din creștet până-n pivniți clădirea era una.
Bătuseră ploi negre trei ani de nopți, la rând.
Prin casă găunoasă treceau că-n câmp furtună
Și viscolul de iarnă nebun și buciumând.
În ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un câine,
Nedezlipit de vatra stăpânului pierdut,
Pe care îl așteaptă să vie azi ori mâine,
Și mâinele-ntârzie de mult și-a și trecut.
Sensul versurilor
Poemul descrie imaginea unei case distruse de intemperii și timp, unde un câine credincios păzește ruinele, așteptând întoarcerea stăpânului pierdut. Câinele este un simbol al loialității și al speranței, chiar și în mijlocul devastării.