Mi-e milă.
Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai făcut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpânzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de câinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plâng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vita blândă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborât din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă – javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.
-Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
Poezia exprimă un sentiment profund de milă față de toate formele de viață supuse suferinței și morții, inclusiv față de om, considerat atât victimă, cât și agresor. Este un strigăt de compasiune universală, dar și o critică aspră a cruzimii și a nedreptății.