Motto:
„Până-n gât satul de aspre/Și iernaticele vânturi,
Dar mi-i dor de vara fiarei, / cu furtuni și ploi, și cânturi.”
La scripcar, odată strâmta, zăpușeală și năduf,
Toți îs duși în sat: pe casă plesnesc firele de stuf.
Îmbătat de cap cocoșul ațipește în picioare,
Cu-a lui creastă moleșită și răscoaptă de-atât soare.
Mâța miaună de sete, geam-ncins, uscat cum crida,
Prin crăpată tencuială se hlizește cărămida.
Scripca-n cui; și deodată din senin o strună sună..
Nemișcată, neatinsă, înfioară pacea bună..
Asta-i semn că-n torți de ceruri se gătește de furtună.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi toridă de vară într-un sat, unde căldura sufocantă este atât de intensă încât pare să prevestească o furtună iminentă. Natura este personificată, iar atmosfera este încărcată de o tensiune apăsătoare.