M-am plictisit de plictiseală și urât!
Jalea ca tusea mă râcâie-n gât!
Nouri sălbatici sclipesc și pe cer s-adună!
Am să ies și-am s-alerg! Am să alerg prin furtună.
De când n-am mai strâns chiuind și lăut de sudoare
Snopii țepoși, mascați, să-i aduc în coșare!
De când n-am mai simțit peste frunte și gură
Îndârjindu-mă gândirea deasă și dură!
Palmele mele, ochii mei, voi ce-ați mai făcut?
Fără să știu mi-a fost dor de voi și-am venit!
Zările huruie, miroase-a ozon și-a lut!
M-am regăsit! M-am regăsit!
Trăsnetele rotunde le văd iarăși săltând peste grind
Iarăși cu-ai mei printre ele muncesc și m-aprind
Se-ndrăcește furtuna prieteni! E greu!
Am venit! Sunt tovarășul vostru! Sunt eu!
Sensul versurilor
Piesa descrie o regăsire a eului prin reconectarea cu natura și munca fizică. Protagonistul se întoarce la muncile câmpului în timpul unei furtuni, simțind o revitalizare și o camaraderie cu cei care muncesc alături de el.