Dar terminați odată cu-aceste blânde cântece,
Viclene și cleioase, de neîndurat.
Durerea mea ar vrea să fie singură
Măcar cât un deget tăiat.
Am văzut un copil odată șezând
Într-un scaun întors, cu picioarele-n sus,
Nu vorbea, nu plângea, nu mișca –
Se pedepsise singur să fie supus.
De ce îmi dați peisagiul cu pomii înscriși
Și comandați tristeți pentru ora de seară?
Vă trageți iremediabil din poeții uciși
De-o consacrată igrasie pulmonară.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de durere profundă și dorința de a fi lăsat în pace cu această suferință. Evocă imagini ale singurătății și supunerii, sugerând o respingere a consolerilor superficiale.