Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade.
Voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsă și gravă.
Voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a rămâne într-o stare de melancolie specifică sfârșitului de vară, dar acceptă inevitabilitatea schimbării și a plecărilor dificile. Vorbește despre sentimentul de a fi smuls din momente și relații înainte de a fi pe deplin pregătit.