În lemn sunt capete de cai,
lungi picături de culoare. În lemn
sunt ochi palizi pictați
de marele pictor solemn.
Oasele slabe curg. Parcă
rotule, clavicule, femure
și mimici, ale unor fantome
denumite pădure.
Dacă-mi pun palmele
pe lemn, simt dedesubt,
lumea în două dimensiuni,
dușmana reliefului rupt.
În lemn e un timp neînvins,
un calcul de fibre. Dacă
pun gura pe lemn, încep
să cresc ca o cracă.
Sensul versurilor
Piesa explorează conexiunea profundă dintre om și natură, sugerând o transformare spirituală prin intermediul lemnului. Acesta devine un portal către o altă dimensiune, unde timpul și realitatea se contopesc, iar individul se integrează în ciclul vieții naturale.