Pasărea morții e iar la zenit,
Cine-mi ajută orașul iubit?
Nu faceți zgomot în juru-i, e viu,
Totul aude cu inima-i, știu.
Cum într-al Balticii umed adânc,
Fiii-i dorm somn fără vise și plâng.
Vocile-ascunse-n străfundu-i, cum cer
„Pâine!” – și țipătu-ajunge la cer.
Fără-de-mila e-n ordini firești.
Moartea privește din mii de ferești.
Septembrie 1941
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă sumbră și disperată, evocând ororile războiului și suferința unui oraș asediat. Imaginea morții omniprezente și strigătele disperate pentru ajutor subliniază tragismul situației.