Odată
îmi făceai
un interior de suflet de ceai
și o față de masă curată.
(E drept: eu veneam monstruos
ca un stilou noroios
și cu mână de os
din tărâmul de jos…).
Mocirle de pace
la piciorul tău pâlpâiau.
Era cercul ispitei — sau
numai Ochiul tenace.
Era.
Și mă speriam cum suie
cuvântul ca o rimă verzuie
pe cilindrica gleznă a ta.
–
Sensul versurilor
Piesa evocă un trecut intim și idealizat, marcat de o relație profundă. Naratorul exprimă regret și nostalgie pentru acea perioadă, subliniind transformarea și pierderea inocenței.