Nicolae Corlat – O Zi

Dimineața îți trezești oasele răsfirate
cum ai desmierda o fată frumoasă
întinsă pe plaja de la Monastir.
Vânturile nopții au împrăștiat clipele
peste așternutul moale
precum firele de nisip prin vegetația
de la marginea deșertului
el se învecinează cu marea, tu cu pustiul
în care îți lepezi trupul pentru o noapte
dușul fierbinte, spălatul pe dinți au devenit ritual
încă un ceas de ispășirea păcatelor, în gând strecori
un mic parastas pentru ziua de ieri
nimic din anotimpul prezent nu găsește răspuns
în trupul tău
preschimbat în ambarcațiunea ce-ți va duce sinele
într-o zi oarecare
pășești peste câmpul cu maci
răcoarea iernii nu-i atinge nici măcar cu o boare
orașul e-n ceață – pereți invizibili coboară din cer
om cu om nu se văd, singurătatea coboară
tot mai adânc în tine.
Aghiasma de ieri o duci mamei ce-și scutură
în fiecare zi existența pe un pat de spital
te târăști așa o zi întreagă pe sub ceața de plumb
ca un titanic
gata să eșuezi,
să-ți debarci pasagerul printre ghețuri fierbinți
razele soarelui stau ascunse în mintea ta
și nu știi cărei lumi aparții.
Se fac înscrieri pentru plecarea pe Marte
sau pentru-un sejur pe apropiata Lună
orizontul e tot mai departe, viața se cere trăită
plopii de la marginea existenței îți par tot mai înalți
cerni o întreagă mare
mai veche decât deșertul din tine
o întorci în văzduh printre întinse câmpuri de sare
ninsori aparente te învăluie
precum albul Saharei după retragerea apelor.
Ce prăpăd a răstignit ziua,
ce instinct te mai ține treaz încă o zi
în care fluturii zăvorăsc în ei lumina?
Un om oarecare de pe planeta aceasta
se va duce pe Marte
și va căuta acolo tandrețea uitată
pe o plajă cuminte la Monastir
și va trezi dis de dimineață
oasele răsfirate aiurea
pentru încă-o zi pentru încă-o moarte.