Reminiscență.
O flamură de doliu în gol s-a țintuit
Cu stele, când amurgul se stinse chinuit
De strania năvală a nopții și când, plină,
Hipnotic luna-aprinse clorotica-i lumină.
Parfumuri arzătoare și vechi mi-au amintit
De tine, și din zarea de ceară-au năvălit,
Ca fumul unei jertfe profunde de iubire
La care-ntreg pământul ia parte cu uimire.
Ținând să mă vrăjească deplin.. – când ai venit
Cu ochii negri, turburi și grei de infinit,
Cu sânii plini de friguri ușoare și cu buze
Muiate în carminul dorințelor confuze –.
.. Esențele vieții din aeru-ncălzit,
În părul tău de umbră fluidă au urzit,
Ca spuma unor fine și galbene dantele,
O pânză de păianjen cu razele de stele.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire puternică a unei iubiri trecute, folosind imagini poetice intense. Naratorul este copleșit de nostalgia și farmecul acestei iubiri, simțind-o ca pe o forță magică și irezistibilă.