M-a poftit la el poetul.
E duminică-amiază.
În odaie cald și bine
Și afară – un ger nebun.
Peste pâcla zdrențuită
Luce-un soare ca o fragă…
Gazda nu mi-e prea limbută,
Dar privirile-i vorbesc.
Ochii-aceștia, fiecare
E dator să-i țină minte;
Pentru mine-i mult mai bine
Nici să nu mă uit la ei.
Dar mi se-ncrustară-n suflet
Cele spuse-n amiază
Petrecută-n casa-naltă,
lângă ale Nevei porți.
Sensul versurilor
Piesa descrie o vizită la un poet într-o zi de duminică. Atmosfera este intimă și contemplativă, cu o tensiune subtilă sugerată de privirile poetului și impactul emoțional al întâlnirii.