Mă gândesc, Doamne, de mult,
De când eram copil mic
Câte potecele-n deal
Eu pe toate le suiam,
Le suiam, le doboram,
Hodină nu mai aveam,
Zece plaiuri ocoleam.
Poteceaua de pe culme
Că ce-o văzut nu mai spune,
Câte mândre m-au iubit,
Dar câte m-or păcălit.
Săracele potecele,
Rămaseră singurele,
Potecele de demult
Se-astrucară cu pământ,
Cu frunza dusă de vânt,
Cu vremea care-o trecut,
Săracele potecele,
Rămase lumea de ele.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor din copilărie, marcate de urcușuri și coborâșuri. Călătorul își amintește de potecile pe care le-a străbătut și de impactul timpului asupra lor, simbolizând schimbările vieții și pierderea inocenței.