Niculina Stoican – Mă Gândesc, Doamne, De Mult
Mă gândesc, Doamne, de mult,De când eram copil micCâte potecele-n dealEu pe toate le suiam,Le suiam, le doboram,Hodină nu mai aveam,Zece plaiuri ocoleam.Poteceaua de pe culmeCă ce-o văzut nu mai spune,Câte mândre m-au iubit,Dar câte m-or păcălit.Săracele potecele,Rămaseră singurele,Potecele de demultSe-astrucară cu pământ,Cu frunza dusă de vânt,Cu vremea care-o trecut,Săracele potecele,Rămase lumea de ele.