În zodia de epos astronaut,
O liră-a lunii în zadar mai caut.
Va mai sclipi Elada vechea-a lunii
În mările tăcerii şi furtunii?
Se vor mai naşte-n selenara vatră
Orfeu din cântec, Fidias din piatră,
Beethoven din minunea-nsingurării?
Ori Eminescu din hipnoza mării?
Atâta ştiu: sub pasu-mi de scafandru
Cetăţile ecolui spun tandru
Că în adâncul lunii dorm – tezaur –
Tandreţe, nostalgie, vis de aur,
Că un suspin din umbra văgăunii
Inundă luna cu sonata lunii,
Iar un troheu din marmura cântării
Dă lunii sceptrul de stăpână-a mării.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de nostalgie și căutare a inspirației într-un context cosmic. Vorbește despre pierderea unor repere culturale și artistice, întrebându-se dacă valorile trecutului mai pot fi regăsite în prezent.