Înalț movila, -n iarba ei m-aplec
Din jos încoace cu vechimi adie,
Imagini de căderi și de urgie
Aievea-n ochii mei acum se trec.
Malu-nstelat cu gol întunecos
Șiruri de aripi ce te trec, Rusie,
Al lui Batu smolitul chip osos
Le-acoperă cu sânge-n bogăție.
Rusie, cu durere în priviri
Văd bătălii și vremi îndurerate,
Moliftele-n păduri și mănăstiri..
Eu îți iubesc trecutul tău cu toate!.
Iubesc izbe mărunte și flori vii,
Și cerul cu-ale zborurilor goană,
Cu apa șopotindă în bulboană –
Și-așa te voi iubi până-n vecii!.
Rusie! Te păstrează, te implor
Căci în păduri și-n ale tale câmpuri
De pretutindeni vin cu hoarda lor
Mongolii iar, doar că din alte timpuri.
Cruci negre ei își prinseră pe steag,
În cruci au încrestat ceru-n lumine
Și nu pădurea freamătă cu drag,
Păduri de cruci, Rusie, văd în tine!.
Cruci, numai cruci.. Eu nu mai pot atât
Să văd aceasta – palme-mi smulg din față
Și văd deodată: foarte liniștit
Împiedicați pasc caii pe fâneață.
Nechează ei și undeva din fagi
Răspunde o tihnită nechezare..
Rusie, peste mine-s stele dragi
În infinita lor străluminare!
Sensul versurilor
O viziune a istoriei Rusiei, plină de bătălii și suferință, dar și de frumusețe și speranță. Poetul își exprimă dragostea pentru Rusia, în ciuda trecutului său tumultuos, și își exprimă teama de o nouă invazie.