Inima.
Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint cei care spun c-au văzut-o vreodată.
Ea bate, și eu știu că bate, și vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu și ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea sentimentelor asociate cu inima, simbol al vieții și al emoțiilor. Vorbitorul oscilează între dorința ca inima să bată și dorința ca aceasta să se oprească, reflectând o luptă interioară cu intensitatea emoțiilor și percepția propriei existențe.