Orice lucru e mai puțin real
decât amintirea mea despre el.
Orice amintire e mai puțin reală
decât faptul nașterii.
O, voi strămoși, tu strălumină,
gingașule de ochi, pat de nimic
pentru un somn de nicicând
al vederii.
Ce greu poate să fie cuvântul!
Locul lui de baștină, ca apa este,
dar amintirile lui, dar
semnul lui, sufletul lui
râde, surâde,
pentru că de piatră este
și cum bine se știe
piatra este
ironică față de este.
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea realității și a amintirilor, comparându-le cu momentul primordial al nașterii. Cuvântul este văzut ca o entitate grea, dar și ironic detașată de esența lucrurilor.