Luând ondularea de la râu și pasul de la nisipul roșu,
din clepsidre, ei vin suavi,
cum vine
ceasul eternității peste piramide.
Și trec etern păstrați, în alții,
mereu aidoma la trăsături,
lunganii de adolescenți, înalții stâlpi, unde râu-n viituri
se adâncește, atrăgând la sine umbra de cer cu păsări,
și de pomi, îmbrățișând în iuți
dulbine planetei reproduse în fragezii atomi.
Ei vin cum vine primăvara-n lume,
reamintind materiei un sens,
dând ierbii sub zăpezi un
nume, și soarelui, rotundul lui, imens.
Luând ondularea de la râu și pasul de la lumina alergată
prin cristal redesenând în noi culori,
atlasul al vârstei de-nceput, fundamental.
Sensul versurilor
Piesa descrie trecerea timpului și ciclicitatea vieții, folosind metafore legate de natură și de imaginea recruților ca simbol al perpetuării. Sugerează ideea că tinerețea și energia se reînnoiesc constant, aducând un nou sens lumii.