Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunză tremurândă şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda nostră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut, un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a fi mai aproape de cineva, idealizând o relație simbiotică cu natura. Metafora iederei sugerează o nevoie de conexiune și protecție, într-un cadru melancolic.