Aș sta încins la șoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sânii tăi, iubită.
Acoperit de răni adânci
te-aș fi-nvățat pământul cum e.
Matriță, trupul meu fu pentru stânci
și limba mea vorbire pentru lume.
Mai bine sabie la șoldul tău
ca iute la mânie doamnă,
tu între bine și-ntre rău
la mijloc să mă-nfigi sudalmă.
Rană să fiu, durere, sânge,
și-al echilibrului când plânge,
lacrimă lungă, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație intensă și pasională, marcată de sacrificiu și dorința de a se oferi complet celuilalt. Vorbitorul își dorește să fie parte integrantă din viața persoanei iubite, chiar și în suferință, acceptând un rol de protecție și devotament absolut.