Inima mea își alege culoarea
Ea își alege propria ei culoare, culoarea pe care-o avea încă de dinainte de a ști că o are.
Inima mea își alege culoarea cea fără umbră, cea nemișcătoare.
Cea care se vede chiar și atunci când ții pleoapele-nchise.
Și – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuși,
tot timpu-n afară,
în același loc
și pretutindeni,
purtând istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
până la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mișcărilor toate
până la punctul solemn de unde
începe
istoria însăși
a luminii.
Inima mea își alege culoarea
roșie, își alege
roșu vertical,
roșul pe care l-a pulsat
necontenit, roșul pur.
hrană a gândurilor
roșul care s-a născut sânge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roșu, roșu vertical
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
și înfățișat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând și oriunde,
naștere, zestre
a lui
A FI schimbându-se în
ESTE.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea alegerii culorii de către inimă, simbolizând esența și identitatea. Culoarea reprezintă o forță vitală, o sursă de inspirație și transformare, care evoluează de la stadiul inițial la manifestarea concretă.