Sunt ochii tăi ca marea de negri și adânci.
Ca marea și sprânceana îți este arcuită.
Și părul tău zvâcnește ca marea printre stânci.
Iubirea ta-i ca marea. Ca ea nedomolită.
Ci eu mă-ncumet încă în larguri să pornesc,
Mă pierd ca pescărușul furtunilor în ceață,
Mă mistui prin talazuri. Adâncuri mă momesc
Și pân’ la tine vânturi mă biciuiesc în față.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire profundă și tumultoasă, comparată cu marea. Vorbitorul se simte atras și mistuit de această iubire, înfruntând dificultăți pentru a ajunge la persoana iubită.