Am stat să mă uit
cum ies, furișându-se,
din
murdăria electrolux,
fărâme de viață
proiectate-n vârtej
dintr-un vid –
dintr-o mașină de fabricat timp
deasupra podișurilor
și-a craterelor.
țăndări de energie
stropi negri de hotărâre
– irezistibili!
ridicau
ascunse capcane
și le-azvârleau în lături.
deschideau
înșelătoare uși
în pantele munților.
se cumpănau
pe ofilite stânci
parcă-ar fi așteptat
să-nceapă Timpul:
renchegându-și intuițiile
își potriveau
în zgrunțuroasele boabe de nisip
mici coifuri cenușii.
apoi sondau terenul
și ferindu-se, coborau, fără
obișnuita-le siguranță.
de pe lustruitele trupuri
de parcă-ar fi vrut
s-audă mai bine,
își scuturau scama covoarelor
și zăngănind
ca războinicii africani
la marginea
foilor ziarului
le luceau
trupurile scăpărătoare
ca niște limuzine
magnetizate dosare
în așteptarea
semnalelor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o observație atentă asupra furnicilor, văzute ca mici războinici într-un peisaj abstract și industrial. Ele sunt o metaforă pentru viață și hotărâre, adaptându-se și supraviețuind în medii neobișnuite.