Foaie verde-a bobului,
Sus pe malul Oltului,
La casele Șandrului
Crește floarea-soarelui,
Copilița Șandrului
Frumusețea satului,
Cum sosea dimineața
Ilincuța se scula
Fața albă și-o spăla,
Părul negru-și pieptăna,
Cofele-n mână-și lua
La Dunăre că pleca,
Dar turcii mi-o-nconjura
Și Ilincuța fugea,
La maică-sa ajungea:
– Maică, măiculița mea,
Ascunde-mă undeva
Că vin turcii și mă ia!.
Șăndruleasa ce-mi făcea?
Într-o ladă mi-o băga
Cu trei lacăte-o-ncuia
Și-ntr-o groapă mi-o-ngropa,
Dar cincizeci de turci sosea
Și lada pe cal suia,
Când la Dunăre-ajungea
Ilincuța se ruga:
– Dezlegați-mi mânuța
Să-mi împletesc cosița!
Și-n Dunăre se-arunca
Cu toți turcii după ea.
Frunzuliță matostat,
Așa pe neașteptat
Dunărea s-a-nvolburat
Și pe turcii i-a înecat,
Așa Ilinca-a scăpat,
Așa Ilinca-a scăpat.
Sensul versurilor
O fată este urmărită de turci și, pentru a scăpa de ei, se aruncă în Dunăre, preferând moartea decât captivitatea. Gestul ei duce la înecul urmăritorilor, fiind astfel un act de sacrificiu și rezistență.
