Același farmec verde
Și ochiul nostru viu
O primăvară verde
Și-o toamnă-n arămiu.
Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveselește-n cântec de pasări neînvinse,
Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse.
O veselie albă
Ce nu cunoaște haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
Inspiră fiecare o altă nostalgie
Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși:
Cele de primăvară – ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși.
Dorința de ieșire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.
În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul știe să fie mulțumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastele și complementaritățile dintre primăvară și toamnă, evidențiind farmecul unic al fiecărui sezon. Primăvara inspiră iubire și energie, în timp ce toamna aduce liniște și introspecție. În esență, sugerează că fiecare aspect al vieții are frumusețea sa, iar omul poate găsi mulțumire în ambele.