Iulian Boldea – Nimeni

Nimeni nu știe care e drumul cel bun
Nimeni nu-și amintește povara singurătății
În labirinturile delicate ale visului.
Nimeni nu mai învață să silabisească tristețea de a fi
Coșmarul acesta tandru din care ne vom trezi o dată și-o dată
murind.
Nimeni nu-și mai permite luxul melancoliei
Pe străzile înguste umbrite urât mirositoare
Nimeni nu profită de ocazia de a nu se naște
În lumina aceasta trudnică copleșitor de ireală
Nimeni nu mai rămâne sub pleoapa rănită a cerului
În somnul unduios al ierbii.
Nimeni nu-și amintește acum de carnea încercănată enigmatică
a destinului:
Nimeni nu știe care e drumul
bun

Sensul versurilor

Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și melancolie, reflectând asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții. Nimeni nu pare să mai găsească sens sau bucurie, pierzându-se în rutina unei existențe lipsite de speranță.

Lasă un comentariu