Mă așez la vatra sufletului să mă încălzesc…
Se-agită scânteile… Îmi rănesc privirile…
Toate poveștile încep cu același „A fost odată…”
Degeaba întreb: „Dar dacă n-ar fi fost niciodată?”
Eu întreb… Eu m-aud… Timpul face pe surdul…
Scânteile îmi învăluie fața… Îmi ard și genele…
Dibui, sunt orb pe drumul întoarcerii…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare interioară profundă, marcată de regrete și de sentimentul de a fi pierdut pe drumul vieții. Naratorul se confruntă cu trecutul și cu întrebări fără răspuns, simțindu-se orb în încercarea de a găsi o cale de întoarcere.