Universalul jind al nemuririi
și-ntoarcerea copiilor în zei.
Ne îmbrăcam în viscole ca mirii
ori rătăcirăm prin eglogi cu ei.
Noi dragostea, noi pietrele, noi focul
de mistuire fără de liman.
Pe zid – și-aleargă umbra proorocul
cuvintelor cu capul în tavan.
Or fi-asfințit miracolele-n temple
ori minte-acest post Iudum ca un mit.
Noi treptele durerii unanime
și ochiul cel deschis în infinit.
Când ciuguliți din umerii ce și i-a
pierdut visarea-n mers – rărit mănunchi
noi lacrimile, vezi, și nebunia,
pe lângă-aceste lucruri în genunchi!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de sacrificiu și suferință umană în căutarea nemuririi și a sensului vieții. Versurile sugerează o acceptare a durerii și a nebuniei ca parte integrantă a existenței umane, alături de dragoste și credință.