Nemulțumit de mine ca de-o râmă,
găsită-n buzunar și-n demâncare,
mă răstignesc cu tocu-n trotuare
și-ascult copacii care se dărâmă.
Abisuri, neuimiri: n-aș mai vrea alt gând,
decât să pot să am atâta flegmă
să-nec în valuri lumea – și să cânt.
Peregrine, stelele au venit în oraș…
Fluviul trece ca o oștire de călăreți.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dezamăgire și alienare față de sine și de lume. Naratorul se simte nemulțumit și captiv, observând cu amărăciune degradarea din jur și aspirând la o formă de detașare cinică sau chiar distructivă.