Unii au plecat pe o potecă, alții pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulțit, ei nu s-au înmulțit
sau ei s-au înmulțit sau noi sau ei sau
și fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara și dimineața tot seară și dimineață.
acum în loc de copaci și fiare, de-ntuneric și frică
erau copaci și fiare, întuneric și frică
acum în loc de pădure era pădure, în loc de minciună
era minciună.
în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini și unii și alții am făcut foc
și cărbune pe urmă
și pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
și unde ne aștepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de schimbare și transformare în cadrul unui grup sau trib. Membrii se despart, evoluează, dar se confruntă cu aceleași temeri și probleme fundamentale, ciclic, într-o pădure labirintică, sub supravegherea unei divinități enigmatice.