Mere negre, ca putrezii
genunchi ai morții.
Gunoiul tresaltă..
Sau apa? Sau cine?.
Spuneai să ne vedem cu bine
pe lumea cealaltă –.
Cu o ireligioasă ambiție,
suie coapsa ta către-o-naltă
pierdere..
Severă
tăcere prin lucruri, prin case.
Un oraș e un domn cu timpul
uitat la butonieră
sau printre nimicuri.
O fi fost anotimpul
O fi fost pulberea de pe etajeră
Or fi fost pașii unor vocale
fără putere,
din cercul singurătății finale –
o fi fost moarta venită la-nviere,
însă-nviere de unde?.
Cercul în cercuri din ce în ce mai profunde..
Orașu-n orașe dispărute-n vechime..
Or fi fost crime
care nu se mai știu –.
Mere negre.. Pustiu..
Obosite,
vocale și trucuri.
Spuneau lucruri
ca ochii care ies din orbite.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale morții, decăderii și singurătății într-un peisaj urban dezolant. Imaginile puternice și metaforice sugerează o lume în care speranța de înviere este pusă sub semnul întrebării, iar trecutul bântuie prezentul.