Ion Caraion – Mersul pe Acoperiș

Vă rog să așezați copacii la loc
locul amurgului de sfoară al stelelor căzătoare
lucrurilor în care-i îmbrăcat pământul
răgazului dintre două degete
s-a făcut necesară din timp în timp
dezordinea, spuneai, o libertate
a mersului pe acoperiș, pauza
dintre două primejdii, două crime, două dictaturi.
nu se cuvine anulat epilogul traficului.
nici o piatră nu se naște degeaba.
în amândouă-împrejurările același trecător
a apărut ironic uitându-se către….
în august numai cerul e de prisos, poștașul
dă din cap, dă din cap, înfășură
orașele neexpediate în gesturi
pe care le rupe în trei, în patru, acest
flux de bacterii mi-aduce aminte
de…
poftim, cine judecă oamenii!.
de la această oră nu mai vine, domnule,
nici o iubită.
lamentabil se termină toate….
vă rog să așezați copacii la loc