Peste carpetele rămase în pereți
mai plouă uneori ca un blestem,
strănută pieptul, muced cu hereți –
ne întâlnim, dar nu ne mai vedem….
Prin carnea noastră dorm cetăți avide
și totuși umblă umbra în sicriu.
Ne-am revăzut, dar poate-i prea târziu –
închide-te, tăcerea mea, închide…
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de regret și melancolie față de o relație trecută. Vorbitorul reflectă asupra pierderii și asupra imposibilității de a recupera ceea ce a fost, accentuând ideea că reîntâlnirea vine prea târziu.