Domnul cântă la clavir,
doamna roade glaspapir.
De la Abel până la Kant,
viața e un diamant.
Vă puteți sui pe mine:
sunt lucrul în sine.
Un bastard găsit în geam.
Mă-ngraș, mă destram.
Într-o zi am să strănut –
ca să arăt că am putut!
Și mai pot și alte lucruri:
să-ncerc scufă, să port ciucuri.
Straie-mbracă tot argatul.
Are cântec și-mbrăcatul!
Dintr-un greier (nu-i nimica)
gângăvea la geam bunica.
Dar prin fonfăneala ei,
ce de muci și de idei!
Ce de nopți și oseminte…
Corbule, mai ții tu minte:
noi – prima sectă
din ordinea perfectă!
Sensul versurilor
Piesa prezintă o viziune absurdă asupra vieții și a societății, folosind imagini bizare și metafore. Vorbește despre o formă de rebeliune individuală și o căutare a sensului într-o lume aparent lipsită de logică.