Seara plecase ca un iepure prin pădure
ca o vechime cu soarele-n plisc,
lunii i-a căzut balotul ceva mai departe.
Într-o altă moarte
răsărea timpul obscure
gânduri. Va fi un risc
somnul.
Care mai de care se asmuță
jivinele nopții. Cioburi sparte.
Păsări nu mai sunt.
Nici retroversiunea lentelor
frunze. Nici cărările.
Viața nu se cruță.
Tiptil
muntele e tras cu o săniuță
de un copil
în prăpastie. Și pisat mărunt. Mărunt,
cum se pisau gările
pe vremea de fildeș a bombardamentelor.
Ca fumul
(iarăși nodul din gât…)
un iepure trece drumul.
Știi că te-ai rătăcit și-atât.
Lungi ca șerpii
gândaci care pleacă
prin nopțile iernii….
Iarbă seacă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de pierdere și dezorientare, folosind imagini puternice ale naturii și ale trecerii timpului. Vorbitorul se simte rătăcit, atât fizic cât și emoțional, într-o lume care pare să se destrame în jurul său.